Tot ce face Kyro Studio.

Pe scurt, pe categorii, cu toate detaliile sub fiecare. Toate funcțiile sunt incluse în preț, pentru fiecare coleg din salon.

Calendar

Toată ziua salonului pe un ecran, cu o coloană pentru fiecare specialist sau ca listă. Programările făcute de clienți apar singure la locul lor, iar pe cei care sună sau intră pe ușă îi treci în câteva atingeri. Ca să muți o programare, ții apăsat pe ea și o duci la altă oră sau la alt coleg.

Calendarul zilei din Kyro Studio, cu programările echipei pe coloane. Calendarul zilei din Kyro Studio, cu programările echipei pe coloane.
Pe echipă sau pe specialist

Calendar pe coloane sau listă, cu zilele închise marcate și programările anulate la un buton distanță.

Programări noi în câteva atingeri

Pentru clienții care sună sau intră direct. Dacă au cont Kyro, programarea apare și în aplicația lor.

Muți trăgând

Ții apăsat pe o programare și o duci la altă oră sau la alt coleg.

Fiecare programare are un status

În așteptare, confirmată, sosit, în curs, finalizată, anulată sau neprezentare.

Pauze și zile libere

Blochezi timp pentru pauze, concedii sau zile libere, pe ore sau pe zile întregi, iar cât salonul e închis nu se pot face rezervări online. Clienții cu programare primesc un anunț în Kyro, iar la închideri îl primesc toți clienții salonului. Programările deja făcute nu se anulează singure: Kyro îți arată ce trebuie mutat.

Anunțurile din aplicația Kyro a clientului: o închidere a salonului care atinge o programare, o absență a unui specialist și o închidere anulată. Anunțurile din aplicația Kyro a clientului: o închidere a salonului care atinge o programare, o absență a unui specialist și o închidere anulată.
Timp blocat

Pentru pauze, concedii sau zile libere, pe ore ori pe zile întregi, până la 31 de zile.

Salon închis

Închizi salonul pentru o zi sau o perioadă și nu se mai pot face rezervări online atunci.

Clienții află din timp

Le trimiți un anunț în Kyro clienților cu programare, iar la închideri tuturor clienților salonului.

Nimic nu dispare pe ascuns

Programările deja făcute nu se anulează singure. Kyro îți arată ce trebuie mutat.

Clienți

Fișa clientului îți spune dintr-⁠o privire dacă e client fidel sau nou, când a fost ultima dată, cât de des revine și ce preferă. Acolo ții formula de culoare și notele interne, pe care le vede doar salonul, iar alergiile, notate numai cu acordul clientului, apar ca avertisment pe fișă și pe programare. Suni, trimiți SMS sau scrii pe WhatsApp direct din fișă.

Fișa clientului Matei Marin în Kyro Studio, cu acțiuni de contact, recenzia salonului și rezumatul vizitelor. Fișa clientului Matei Marin în Kyro Studio, cu acțiuni de contact, recenzia salonului și rezumatul vizitelor.
Fișa clientului

Pe scurt: client fidel sau nou, ultima vizită, cât de des revine, serviciul și specialistul preferat.

Fișa tehnică

Formula de culoare pentru coafor și notele tale interne, vizibile doar salonului.

Alergii și intoleranțe

15 substanțe frecvente, cum ar fi PPD, amoniac sau latex, plus text liber, notate doar cu acordul explicit al clientului, pe care îl confirmi în aplicație. Avertismentul apare pe fișă, pe programare și când faci o rezervare.

Contact direct

Suni, trimiți SMS sau scrii pe WhatsApp direct din fișă.

Fidelizare și abonamente

Alegi după câte vizite se umple cardul și ce serviciu oferi gratuit, iar la plată scanezi cardul din aplicația clientului. Clienților fideli le poți oferi și abonamente lunare, cu un număr de ședințe la preț redus, plătite direct la salon. Ce propun specialiștii apare în Kyro abia după ce aprobă proprietarul sau managerul.

Programul de fidelitate al salonului: 5 vizite și serviciul oferit gratuit. Programul de fidelitate al salonului: 5 vizite și serviciul oferit gratuit.
Program de fidelitate

Tu alegi numărul de vizite și serviciul oferit gratuit.

Scanare la plată

Cu camera telefonului, de pe cardul din aplicația clientului, sau tastând codul.

Abonamente lunare

Un număr de ședințe pe lună, la preț redus. Clientul plătește luna direct la salon.

Cu aprobarea salonului

Ce propun specialiștii apare în Kyro abia după ce aprobă proprietarul sau managerul.

Încasări

La final marchezi plata cu numerar sau card: Kyro ține evidența, iar banii nu trec prin aplicație. Raportul lunii arată totalul, comparația cu luna trecută, cât vei avea probabil la final de lună, gradul de ocupare, neprezentările și câți clienți noi au venit. Dacă lucrați cu comision, setezi procentul fiecărui coleg.

Raportul de încasări al salonului pe luna octombrie, cu totalul, comparația cu luna trecută și indicatorii cheie. Raportul de încasări al salonului pe luna octombrie, cu totalul, comparația cu luna trecută și indicatorii cheie.
Încasezi la final

Marchezi plata cu numerar sau card. Kyro ține evidența, iar banii nu trec prin aplicație.

Raport lunar

Total, comparație cu luna trecută, estimarea pentru finalul lunii, grad de ocupare și rata de neprezentare.

Clienții tăi, în cifre

Câți clienți noi ai avut, câți au revenit și cine vine cel mai des.

Comision

Dacă lucrezi cu comision, setezi procentul pentru fiecare coleg.

Pagina salonului

Pagina pe care o văd clienții în Kyro: descriere, până la 30 de poze, program, locația pe hartă și serviciile, cu preț în lei și durată. Alegi până când se poate anula gratuit și îți scrii politica salonului. Primești și un link de rezervare pentru Instagram, Facebook sau Google.

Pagina salonului Atelier Nord Barbershop în aplicația Kyro, așa cum o văd clienții: fotografia de copertă, nota, programul și adresa. Pagina salonului Atelier Nord Barbershop în aplicația Kyro, așa cum o văd clienții: fotografia de copertă, nota, programul și adresa.
Profil complet

Descriere, până la 30 de poze, program, locația pe hartă și facilități.

Servicii și prețuri

Preț în lei, durată, categorie și cine face fiecare serviciu.

Reguli de anulare

Alegi până când se poate anula gratuit și îți scrii politica salonului.

Link de rezervare

Un link pe care îl pui în bio-ul de Instagram, pe Facebook sau pe Google.

Echipă

Inviți un coleg cu un cod trimis pe email și îi alegi rolul: proprietar, manager, specialist, chiriaș sau recepție. Pentru fiecare alegi serviciile pe care le face, ca să primească doar programările potrivite. Cine lucrează în două saloane trece de la unul la altul dintr-⁠o atingere, cu același cont.

Ecranul Echipă din Kyro Studio, cu rezultatele lunii, o invitație în așteptare și membrii echipei. Ecranul Echipă din Kyro Studio, cu rezultatele lunii, o invitație în așteptare și membrii echipei.
Invitații cu cod

Colegul primește un cod pe email, valabil 7 zile, legat de adresa lui.

Cinci roluri

Proprietar, manager, specialist, chiriaș sau recepție.

Mai multe saloane, un cont

Cine lucrează în două saloane trece de la unul la altul dintr-⁠o atingere.

Ce face fiecare

Alegi serviciile fiecărui coleg, ca să primească doar programările potrivite.

Pe web

Te conectezi pe acest site cu același cont ca în aplicație și vezi ce se întâmplă în salon, pe ecran mare. Programările și plățile le marchezi tot în aplicație. Fiecare vede doar ce îi permite rolul.

Conectare
Prezentare

Ce trebuie urmărit azi, încasările lunii față de luna trecută și următoarele programări.

Programări

Ziua, mâine sau săptămâna, pe zile, cu statusul fiecărei programări.

Încasări

Raportul lunii, aceleași cifre ca în aplicație: pe zile, servicii, metode de plată și echipă.

Clienți

Fișele clienților, cu căutare după nume sau telefon.

Echipă

Cine lucrează în salon și, pentru proprietar, cât a încasat fiecare luna aceasta.

Recenzii și abonament

Nota salonului, recenziile fără răspuns și starea abonamentului Kyro Studio.

Fiecare vede ce îl privește.

Când inviți pe cineva în salon îi alegi rolul. Îl poți schimba oricând. Proprietarul vede și conduce tot salonul, iar managerul îl conduce fără totalurile de încasări. Specialistul lucrează cu programările și clienții lui, chiriașul închiriază un loc și își ține încasările, iar recepția face programări pentru toată echipa.

Ce poate face fiecare rol, punct cu punct
Ce poate face fiecare rol în Kyro Studio
Ce poate face ProprietarManagerSpecialistChiriașRecepție
Calendarul echipei DaDaDoar coloana luiDaDa
Programări pentru colegi DaDaNuDaDa
Clienții salonului DaDaDoar clienții luiDoar clienții luiDa
Încasează și scanează cardul de fidelitate DaDaLa programările luiDaDa
Propriul raport de încasări DaDaDaDaNu
Încasările salonului și ale colegilor DaNuNuNuNu
Program, servicii, închideri și pagina salonului DaDaNuNuNu
Invită colegi și le alege rolul DaFără proprietari și manageriNuNuNu
Abonamente și programe de fidelitate Creează și aprobăCreează și aprobăLe propuneLe propuneNu
Răspunde la recenzii DaDaNuNuNu
Raportează o recenzie DaDaDaDaDa
Își blochează timpul liber DaDaDaDaDa

Întrebări despre Kyro Studio

Clienții mei trebuie să aibă aplicația Kyro?

Nu. Poți trece în calendar și clienții care sună sau vin direct. Dacă au cont Kyro, programarea apare și în aplicația lor.

Trec banii prin Kyro?

Nu. Clientul plătește la salon, iar în Kyro Studio doar marchezi plata, cu numerar sau card, ca să ai evidența și rapoartele.

Lucrez în mai multe saloane. Îmi trebuie mai multe conturi?

Nu. Același cont poate face parte din mai multe saloane și treci de la unul la altul dintr-⁠o atingere.

Ale cui sunt datele clienților?

Ale salonului. Kyro le prelucrează doar în numele tău, conform acordului de prelucrare a datelor.

Pe ce telefoane merge Kyro Studio?

Pe iPhone. Versiunea pentru Android e în pregătire.

Pot vedea salonul și pe calculator?

Da. Te conectezi pe acest site, la Conectare, cu același cont ca în Kyro Studio. Fiecare vede doar ce îi permite rolul. Programările și plățile le marchezi tot în aplicație.

Toate, pentru 20 EUR pe lună.

Un singur plan pentru tot salonul, oricâți colegi ați fi. Lasă-ne datele salonului și te sunăm ca să pornești.

Vii de pe alt program? Îți mutăm serviciile gratuit.

sau scrie-ne la salut@nicolas-tech.com

Vezi prețul